despre… 

Vorba lui Caragiale: “Cel mai dureros lucru în dragoste e că sufletul ți-l fură de obicei cel ce are mai puțină nevoie de el”.


Să-ți spun în față, sau s’aștept
Să-ți spun prea multe sau să plec,
Să-ți fac o zi cu soare n’tens
Sau, tu, nici n-o să observi, c-am fost, că vin și iară plec.
Cum nici pe mine tare nu mai cunoscut,
N-ai cunoscut nici sentimentul meu.
Frumos, așa cum toți îl știu,
Dar dureros acolo, în adîncuri.
Unde soarele n’ajunge
Unde numai tu, puteai sa fii.
De fapt chiar ești acolo,
Prizonieră in sufletul meu,
Păcat că prizonieră, am vrut sa fii “acasă”.
Am vrut să-ti dărui tot cei mai frumos…

Să-ți spun mai multe?
Sau să tac?
La toate azi ai pus capac.
Nu ai rusine nici un pic!
Acuma scriu, și doare…
Atunci ,de prima oară
Cînd te-am vazut
Timidă și tăcută,
N-ai spus nimic,
Doar eu, gîndindu-mă, la tine
Cine ești? de unde vii ? și pentru ce ?
Am început să te întreb,
Iar tu cu-n glas domol și rece, dădeai din cap
Doar da, doar nu, știeai să-mi spui…

Te-aș căuta în noapte
Te-aș căuta și zi
Te-aș căuta oriunde tu ai fi,
Nu mă voi opri,
Pînă nu te voi găsi.
Dar tu, te-ascunzi,
Te-ascunzi special? de ce? așa-i de greu să-mi spui,
Să-mi spui să nu mai fug,
Să-mi spui să nu mai caut,
Să-mi spui să nu-mi mai răscolesc în suflet,
Săi dau pace, să se stingă încet
Încet, încet…

Păcat, am vrut atît de multe,
Și spulberat-ai totul, în minute…
Ai jucat cu mine, cu sentimentul meu
Acel… da… acel ce iartă totul
Acel ce’asculta, cînd vorbesti
Acel ce noaptea face s-o visezi…. pe ea…pe tine…
Pe cea ce-mi face viața mai gustoasă,
Pe cea ce-mi face viața o dulceață.

p.s. creație proprie… inspirat din viață